joi, 22 ianuarie 2009

Ganduri

Sufletul e precum pamantul. Cand ploua se transorma in noroi. Sentimentele se transforma in mocirla atunci cand plang. Si vreau sa ma opresc si sufletul sa-mi fie la fel precum pamantul cand se usuca. Insa la mine continua sa fie noroi, gunoaie si resturi de lucruri, de oameni si de sentimente...toate intr-un amestec ciudat de forme,culori si mirosuri...Ne privim deseori goi in oglinda si ne admiram coapsele, incercam sa ghicim ce e dincolo de acele trupuri perverse...nu e decat razbunare, trufie, rautate, scarba, jeg, mandrie, crima, tristete, ura, nu e decat incercarea plina de orgoliu de a detine placerea iluzorie a celor "11 minute" . Si nu conteaza cine suntem, conteaza doar dorinta asta ce rabufneste din noi si pe care nu ne-o putem stapani indiferent de educatie, religie, legi...sexul e mai presus de orice si oricat o sa negam stim foarte bine ca va exista macar o data in viata, un moment in care o sa cedam in fata actului in sine. Si atunci nu o sa conteze nici persona, nici culoarea, nici religia, nici orientarea politica, nici zambetul, nici sufletul si probabil nici sexul:D Si asa ne umplem singuri de noroi fara sa stim ca toate lucrurile care n-au contat, o sa conteze si toate sentimentele care n-au existat o sa prinda viata...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cam sumbru pentru cineva tanar si optimist...eu cred ca viata e frumoasa chiar si cu unele parti mai..."mocirloase" :)

Mari spunea...

si totusi...marea spala noroiul si pietrele si sufletul...tau...

si totusi...ploaia iarta orice, ploaia curata mocirla in care esti, ploaia plange cu tine...

si totusi....lucrurile care nu au contat pana atunci si sentimentele despre care nu stiai ca exista....pot lua forma unui curcubeu?

si totusi..:)