Atunci mai mult ca niciodata mi-am dorit sa mor! Sa ies din agonie sa ma ridic deasupra trupului fara vlaga si sa nu mai simt absolut nimic! Sa se sfarame toate visele in mii de ace iar eu sa privesc de sus tristetea voastra fara sa o inteleg! Fix inainte de a muri am simtit cum inima s-a zdrobit , cum sufletul impingea tesuturile sa se elibereze, cum in mintea mea se creau sute de sinapse pe secunda derulandu-se astfel tot filmul existentei mele. Si brusc durerea imensa pe care o simteam in piept s-a smuls cu atata rapiditate incat am devenit imuna. Atunci filmul a inceput sa se deruleze lent. Secundele au fost ore in care eu priveam nedumerita tot ce se intampla.
De ce sunteti tristi daca eu sunt aici, iar mie mi-e bine? De ce nu ma lasati sa mor o data cu visele mele? Incercati sa ma resuscitati cu toate vorbele astea calzi, cu toata atentia, cu toate zambetele...dar voi nu intelegeti eu deja sunt aici!?! Deja am murit! Nu mai simt nimic si imi este foarte bine asa.
Mi-a fost intotdeauna frica de momentul asta dar acum ca s-a intamplat e bine. Dar brusc trupul si sentimentele si oamenii din jurul meu m-au atras mai tare decat starea aia imuna..starea aia de bine pe care nu o poate simti nici unul dintre voi(pentru ca nici unul dintre voi nu e pe deplin multumit de viata sa). Si brusc sufletul meu asa cum era, plin de rani, s-a intors.
Iesind din moarte cerebrala persoanele se schimba! Nu mai sunt niciodata la fel! Pentru ca ele stiu mai mult decat noi! Ele stiu ca exista o portita pe care daca alegi sa iesi toate chestiile astea pamantesti nu mai conteaza! Dar pentru a gasi iesirea trebuie s-o meriti.
Si astfel povestindu-va cum am murit va anunt oficial ca de azi traiesc pentru a muri! Si nu oricum…triumfator!!! Iar tot ce imi doresc mai mult este ca voi toti sa tanjiti dupa acel moment in care moartea va fi singura voastra salvare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu