Amelie la metrou...:D

Imi place sa merg cu metroul. Imi place sa ma uit la oameni, sa prind franturi din conversatii, sa citesc peste umar cateva randuri dintr-o carte sau ziar, sa le analizez vestimentatia, mimica, gesturile, sa imi fac in cap tot felul de scenarii despre ei, despre unde merg si cu cine se intalnesc, cat de mult se iubesc si cat de fericiti sunt. Mi-ar placea sa pozez toti pantofii oamenilor care merg cu metroul. Daca privesti in jos e o imagine extrem de interesanta... Pantofi de toate felurile, culorile si marimile. O lume minunata a pantofilor...Azi in metrou canta un nene la acordeon ca baiatul de mai jos si melodia asta mi-a dat un sentiment fain de libertate si fericire. Si m-am visat pe un aeroport imens alergand intr-o pereche minunata de pantofi (asa cum imi doresc dintotdeauna si nu gasesc:D)spre un om care ma lua in brate si cu care incepeam sa dansez pe respectiva melodie...si era o lumina puternica plina de fericire si zambete si erau si pantofi multi in aeroport si noi dansam si nimeni nu ne lua in seama pentru ca eram fericiti.



E o tristete faina in melodia asta si simt cum as lua de mana pe cineva si as incepe sa dansez pana cand s-ar toci pantofii si as incepe sa plang de nervi ca nu mai gasesc altii la fel de faini ca cei din vis...acolo ei stiau sa danseze pentru mine si pentru tine in acelasi timp;) Si acum nu trebuie sa-ti mai faci griji daca nu stii sa dansezi...invatam impreuna...si melodia asta o sa sune in mintea mea la infinit pana cand o sa ma inviti la dans;)