miercuri, 8 iunie 2011

Enjoy the silence...

A plouat. A plouat si-n ziua in care am crezut ca lumea mea s-a sfarsit. A plouat si cand Amalia s-a despartit de Andrei. M-am intalnit cu ea la metrou. Ploua. Andrei nu mai era de mult al ei. Ea vroia sa faca totul cu el si pentru el. Andrei avea alte vise.
“ O sa-si gaseasca o nevasta …cu nume d’ala specific de nevasta …gen Nuti sau Milica. O sa-i toarne 2-3 plozi razgaiati si apoi o sa se ingrase pe zi ce trece…ca doar asa sunt nevestele. Andrei nu o s-o mai iubeasca. Poate isi gaseste si el o amanta dar avand in vedere burta cu care se va pricopsi probabil o sa se limiteze la petrecut timpul cu baietii la bere. Un loc de munca mediocru, o nevasta grasa si probabil 2-3 prieteni burtosi de la atatea iesiri la bere si shaorma.”
Amalia plange. Nu intelege scenariul meu super realist. Ce sa-I explic? Totul e prea banal. Aceleasi clisee pe care probabil nu simte nevoia sa le auda acum. Si eu sunt la fel si nu…chiar nu vreau sa aud nimic.
Nu vreau sa ne plangem una alteia de mila…
I-am zis: “ Uite cum ploua! Hai sa ne cumparam umbrele colorate…sau mai bine hai sa ne plimbam prin ploaie. Asa nu se vor mai vedea lacrimile si poate cineva ne va darui umbrele asa cum visam in copilarie. “
Am alergat pe Magheru, prin ploaia calda de vara doar in rochite si sandale. La Romana ne-am adapostit ‘La coloane’ si am inceput sa radem.
Era prima zi in care simteam ca sunt cu adevarat fericita. Uitasem de ceea ce devenisem si eram din nou eu. Plina de zambete, de sentimente, de copilaria aia cruda si naiva , cand razi din orice si nu ai nici o grija ….ce griji am putea sa avem???




Un comentariu:

Nymphetamine spunea...

absolut fantastica melodia...