Iubirea se vorbeste...

Iubirea nu se poate simti si vorbi in alta limba decat cea pe care ai invatat-o de la mama ta. Iubirea e ca matematica doar ca pentru iubire nu sunt de ajuns doar numerele. Pentru ea avem nevoie de cuvinte. De cuvinte multe , de explicatii, de detalieri , de argumente. Avem nevoie sa ne punem de acord atunci cand iubim. Si oricat de mult placi pe cineva , je t’aime , I love you sau ich liebe dich suna atat de artificial fata de minunatul “te iubesc!” .
Oricat de romantic ar suna in franceza , oricat de “clise-ica” este engleza si oricat de ferma e germana nu se compara cu limba noastra. Nu se compara cu felul in care iti impartasesti iubirea fata de cineva in limba ta materna. Cum poti sa descrii in sute de feluri tot ceea ce se petrece la tine-n suflet si in minte , iar cateodata nici atunci nu gasesti ca-I de ajuns. Nici atunci nu stii sigur daca cel de langa tine a inteles exact ce se petrece cu tine….cu sufletul tau…cu trupul tau.
O sa ma contraziceti. O sa-mi spuneti ca pentru iubire nu e nevoie de cuvinte. Ca iubirea nu se vorbeste . Ca iubirea se simte.
Poate. Poate ca am putea sa ne iubim ca doi muti ce nu cunosc limbajul semnelor. Sa ne trezim in fiecare dimineata imbratisati. Sa ne zambim. Sa ne sarutam. Sa ne iubim. Si atat. Sa nu putem sa impartasim nimic altceva. Sa nu putem sa intrebam ‘ ce faci?’ . Sa privim unul catre celalalt si sa fie o tacere eterna intre noi. Asta se poate o luna,doua,trei(cat e totul roz). Asta nu-i de mine.
Eu n-as putea doar sa simt. Eu , iubirea , trebuie sa o vorbesc. Sa o calculez. Sa o spun. Sa ti-o descriu. Eu trebuie sa stiu ca tu esti persoana care poate sa inteleaga atunci cand vorbesc iubirea ce ti-o port.
Tu trebuie sa fii 7. Si eu sunt tot 7. Stii? 7 e numar prim. Nu se divide decat cu 1 si cu el insusi. 1 e Dumnezeu. Deci rezulta ca eu nu ma pot imparti decat la 1 si asta nu ar schimba nimic 7:1=7(deci Dumnezeu are loc in noi fara sa ne incurce in vreun fel). De asemenea ma pot imparti la 7. Dar asta inseamna ca ma impart la mine insami 7:7=1 sau la tine (ca tu esti tot 7) si rezultatul este unic adica Dumnezeu. Nu-i minunat? Iti dai seama cat de frumos e 49? 7x7=49 si 1x49=49 . Atat. Alte numere inmultite nu mai fac 49. 49 e numarul meu preferat. E atat de frumos acel 4 asezat langa un 9. si 4 luat separat e special. 4 e timpul. 2+2=4 si 2x2=4 . 2 parinti pentru un copil ,2 jumatati formeaza un intreg , 2 gameti genereaza o noua viata , dualitate , bine-rau , frumos-urat , lumina-intuneric , Ying si Yang , 2 emisfere cerebrale , 2 ochi , 2 maini , primul numar prim si par , sistemul binar – 0 si 1 , codul Morse – . si _ , etc.

Si 9 e special . 3x3=9 sau 3+3+3=9. Pitagora definea cifra 3 ca “semnul echilibrului perfect al stabilitatii “ . 9 e fericirea. ( cele 9 luni de asteptare a unei minuni…asta-I fericirea) . 7 e numarul magic din poveste. Noi suntem personajele principale din aceasta poveste. 49 e iubirea.
De ce? Pai tu trebuie sa intelegi toate astea. Tu chiar nu intelegi? Cu totii suntem numere. Si iubirea e tot un numar. Si starile noastre de zi cu zi sunt tot numere. Noi doi inmultiti dam iubire. Si iubirea nu poate sa se nasca decat din noi sau din ceva unic(1). Ea a existat dintotdeuna sub o anumita forma (1x49=49) si apoi pe zi ce trece noi o cream in felul nostru. 7x7=49 .
Tu trebuie sa intelegi tot ceea ce eu iti explic. Tu trebuie sa fii capabil sa asculti iubirea ce ti-o vorbesc. Tu trebuie sa stii sa vorbesti iubirea la fel ca mine. In aceeasi masura. Nici mai mult,nici mai putin. Tu trebuie sa fii 7. Intelegi? Tu trebuie sa intelegi ca iti spun ca te iubesc atunci cand iti explic ca trebuie sa schimbam mobila din bucatarie. Tu trebuie sa simti cuvantul meu la tine-n inima. Tu trebuie sa-mi explici multe. Tu trebuie sa ma inveti ceea ce eu nu stiu. Tu trebuie sa ai rabdare. Tu trebuie sa vorbesti mult si calm. Sa nu te enervezi cand nu ai loc de mine. Tu trebuie sa faci numerele sa dispara, sa ramana doar iubirea. Tu trebuie sa vorbesti limba mea, sa simti inima mea, sa calculezi iubirea noastra. Vezi? Daca nu esti 7 nu intelegi ce vreau sa zic. Si asta se intampla deoarece eu vorbesc iubirea intr-o limba straina pentru tine. Iar Galileo Galilei a spus: ( pe langa faza cu “si totusi se invarte” ) “Matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul.” Iar eu cu ea vreau sa-mi vorbesti iubirea!

“Matematica constă în a dovedi ceea ce este evident în cel mai puţin evident mod.”



Altă matematică

"Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă! "
.... doar daca esti 7...pana atunci : "je suis malade...completement malade!!!"

Posibilitati...

Noptile mele...
'in general'

Mi-am prins parul. Mi-am aruncat ceva pe mine si am iesit in graba pe usa din spate. Am alergat sa prind ultimul tren. Drumul spre casa era pustiu. Am inceput sa fug. Inima mi s-a oprit in fata usii. Am cautat cheia si am deschis. Nu am aprins lumina. Scarile trosneaua sub pasul meu. Aici nu e casa mea. Dar era atat de cald . Am aruncat hainele pe podea. Am facut un dus fierbinte si m-am intins pe pat. Nu puteam sa ma misc. Mi-am verificat mesajele. Nimic. Am tras patura peste cap si am inchis ochii.
Stii cum e atunci cand visezi pe cineva si stii cine este dar arata cu totul altfel decat in realitate? Sau nu cunosti in totalitate persoana pe care o visezi si totusi mintea ta ii atribuie anumite calitati, ca de exemplu vocea, sau anumite gesturi. Iar apoi te intorci in realitate si este exact la fel.
Si paranoia te se amplifica in acel moment. Si te crezi " ‘para’lela si echidistanta " cu lumea asta. Si te intrebi :”Sunt nebuna?”. Si apoi tot tu iti raspunzi cu argumente ‘ca nu domne’ ca nu e chiar asa…ca daca era asa…bla bla bla…” si incepi sa porti o discutie cu tine plina de argumente si contra argumente. Si nu mai stii cine are dreptate. Dar stai, ca tu te certai cu tine! Deci tu ai dreptate.
Si apoi incepi sa calculezi probabilitatea . Si nu mai iti amintesti formula probabilitatii conditionate. Si te ridici din pat. Deschizi calculatorul si incepi sa cauti. Si gasesti un curs de statistica pe google. Si incepi sa-l citesti. Si te prinde. Si parca-s multe chestii interesante pe care nu le mai stii sau nu le-ai stiut vreodata.( http://web.info.uvt.ro/~balint/files/probabilitati.pdf nu glumesc) . Si te fascineaza. Si uiti de unde ai plecat. Si parca nici nu mai este atat de important. Si te uiti la ceas. ‘Da!Sunt nebuna!’ concluzionezi si incerci sa profiti de cele 3 ore de somn care ti-au ramas din noaptea respectiva.

...Si asta era ca atunci cand erai mica si nu-ti iesea rezolvarea la una din problemele din tema , si nu puteai sa dormi. Sau adormeai cu greu si apoi te trezeai in miezul noptii, aprindeai lumina, scoteai usor caietul din ghiozdan iar mana ta nu se mai oprea din scris decat dupa aceste litere : QED ...

"Da!E clar! Sunt nebuna!"

Revedere

Am ajuns. Am lasat bagajul langa piciorul stang. Il vedeam cum ma cauta cu privirea. ‘Ah! M-a vazut!’ . fac ochii mari si astept. Vine si ma priveste. Imi analizeaza in detaliu fiecare centimetru al fetei. ‘ Zambeste! Oare de ce? ‘
- Mi-a fost dor de tine! Spune el. Eu fac ochii si mai mari. ‘Oare ce ar trebui sa-I zic?’
- Pot sa te iau in brate? Insa o fac fara sa astept un raspuns.
El ia bagajul, imi prinde mana si nu mai spune nimic. Ajungem la masina. Ma uit in dreapta pe geam. Il vad insa cum conduce si din cand in cand intoarce privirea spre mine. Imi priveste chipul si zambeste.
- Cred ca abia astepti sa-I vezi,nu?
- Nu stiu. Parca n-am chef. Nu ma simt pregatita. Pot sa stau astazi la tine? Maine vad eu ce fac.
- Da! Normal! Mai povestim si noi! Chiar ma bucur!
Zambesc. Pana acasa nu mai spunem nimic.
- Ti-e foame? Hai sa mergem undeva. Mancam ceva si povestim.
- Sunt obosita! Unde pot sa ma intind putin?
Stangaci imi arata canapeaua.
- Uite aici e pentru oaspeti. [zambeste] Sau dormi cu mine in dormitor?
- Nu. Aici e bine. Mersi!
- Te las! Daca ai nevoie de ceva sunt in dormitor. Mai am ceva de lucru.
Inchide usa. Ma asez pe canapea. Mi se pare ca ma doare totul. Simt o emotie amortita in stomac. Ma sucesc de pe o parte pe alta. Imi fac tot felul de planuri. Construiesc scenarii. ‘ce naiba fac eu aici? Oare maine o sa vreau sa-I vad? Daca nu ? plec inapoi! Oricum nu stiu ca m-am intors. Daca nu ma simt pregatita…vad eu…ma intorc altadata.’ Toate prostiie astea mi se amplificau in cap. Si simteam cum tremur. Si parca as vrea sa vorbesc cu el cum vorbeam odata. Dar nici cu el nu mai este la fel. Inchid ochii.
Dupa o ora deschide usa camerei. Se apropie de mine si ma priveste. Deschid ochii.
- Credeam ca dormi!
- Stateam doar asa! Ce e?
- Vroiam sa vad daca esti bine!
- Nu chiar!
- Ce ai? Ma duc sa-ti fac un ceai!
- Nu! Stai! Nu-I nevoie.
Se aseza pe marginea canapelei. Imi pune mana pe frunte si zambeste.
- Ce-I cu tine?
- Nu stiu!
- Cum adica?
- Sunt nelinistita.
- Mie poti sa-mi spui.
- Tocmai ca nu pot.
- Atunci nu spune nimic.
Se intinse langa mine. Isi aseza mana pe pantecul meu iar cu cealalta imi mangaia parul. Am zambit. Lui chiar nu trebuia sa-I zic nimic. Intelesese totul de la primul moment de tacere. Subit ma linistisem. Si am dormit pentru prima oara unul langa celalalt, cu inocenta lui Danut si Monica intr-o noapte de vara la Medeleni.

Yes! I care!!!!

Cand pui prea mult suflet in toate lucrurile pe care le faci, consideri si crezi cu toata inima ca toti ceilalti fac la fel ca tine. Si zilnic esti dezamagit chiar si de conversatia vanzatorului cu un strain intr-un supermarket. De ce? Nici macar tu nu stii de ce. Nici macar nu stii de ce asteptarile tale sunt astea si absolut nimeni din jurul tau nu le poate indeplini. De ce esti tu acea persoana care vede si cel mai mic defect la strainul care ti-a zambit la intersectie. Sau de ce esti cel care trebuie sa analizeze fiecare grimasa a coafezei atunci cand te tunde??? Sau de ce mergi pe strada si privesti chipurile tuturor si esti atent la tot ce se intampla, cand toti ceilalti merg cu capul plecat si nu aud si nu vad ce se peterece in jurul lor? De ce iti sta pe creier mustata vanzatoarei de la brutarie? De ce nu poti sa uiti ca in gara ai vazut cum un tip fain care isi stergea mucii intr-un mod dezgustator? De ce iti rasuna intruna injuratura pustiului care iesea de la liceu? De ce naiba miroase colegul de banca? De ce nu s-a asortat profa astazi? De ce nu se vopseste tipa din tramvai? De ce un copil de clasa a5a vorbeste urat in metrou? De ce dracului se holbeaza astia la tine? De ce tu ii vezi pe toti? Si de ce iti pasa? Si de ce conteaza atat de mult daca e alba sau e neagra? Si de ce te-ai scarbit cand ai vazut cosul de pe fruntea iubitului tau? Si de ce te deranjeaza ca au trasat astia bordurile stramb? Pana si Autostrada Soarelui e de cacat! Da’ ce, ma? Tu crezi ca esti perfecta? Tu crezi ca nimeni despre tine nu a gandit asta vreodata?
“Da intradevar ma cred un pic peste toti mediocrii astia. Si stii de ce nu-mi vine a crede ca tanti de la florarie ar remarca ca nu mi-am dat azi cu fond de ten???? Pentru ca nu-I pasa. Iar eu degeaba sunt peste voi toti ca nu-I usor. E dureros sa-ti pese…

Multumesc!

Despre tata...
"Ca să te bucuri de calităţile unei persoane iţi trebuie suflet; ca să-i suporţi defectele, iţi trebuie minte." (Carmen Sylva)


S-a nimerit sa citesc in ultima perioada multe posturi despre parinti sau despre lucruri ce-ti amintesc de cei dragi. Ultimul m-a determinat sa scriu acum (il gasiti aici http://demijloc.ro/2011/10/tomorrow/ ) , nu pentru voi ci pentru mine. Pentru a-i multumi lui, celui mai important barbat din viata mea.
Poate ca stie. Poate ca nu. Poate o sa citeasca aceste randuri sau poate ca nu o sa stie de existenta lor niciodata. Technology addicted dar No Facebook, No Messenger, no social networks,blogs, si alte nebunii pentru” pierderea timpului si sufletului “…that’s him.
El imi scrie mail-uri lungi in care imi spune tot ce simte. El vrea sa-mi vorbeasca cand ma inchid in mine dar stie ca nu il ascult, asa ca prefera sa-mi scrie. Eu nu-I raspund. Mi-e rusine , uneori teama, uneori nici eu nu stiu ce simt si ce ma face sa fiu atat de proasta.


Am sa incep cu texte d’alea comuniste in care am sa spun ca tatal meu e cel mai bun , iubitor si toate calitatile alea pe care le puneam in compunerile de la scoala cand faceam o caracterizare.
Stiu ca nu o sa credeti ca tatal meu e cel mai bun. Poate ca o sa ziceti ca al vostru este de fapt, sau poate ca oricine zice asa. N-am sa incerc sa va conving, nu-mi doresc asta dar din fericire pentru mine chiar asa e.
Despre familia mea in general numai de bine dar tata e cu totul special. E genul ala de om care nu s-ar supara din nimic si ar face orice sa te ajute. Imi place mult cum isi cauta cuvintele incercand sa dea cele mai bune sfaturi chiar cu riscul de a se repeta. Noi il repezim : “ Hai ma tata, ca ne plictisesti!!!Te repeti!” el se intristeaza, nu vrea sa ne plictiseasca…doar sa ne ajute ,macar cu o vorba. Noi nu mai avem rabdare. Mama il dojeneste si ea cateodata, el pleaca capul, nu-I place sa se certe. Aplaneaza conflictul.
Cateodata nu zice nimic dar stim din privirea lui daca e de bine sau nu. Ne pierdem cu firea, nu stim sa mintim sau sa ascundem ceva in fata lui. El stie cand ne e bine sau nu. Stie ce trebuie sa faca in orice situatie. Are raspunsuri la toate intrebarile si explicatii pentru toate problemele noatre. Ar vrea sa ii vorbim mai mult, sa-I spunem daca ceva e in neregula, sa-I cerem ajutorul, insa noi suntem cateodata prea mandre uneori prea proste sa facem asta. Il aud si acum cum spune: “ Spune-mi acum daca ai nevoie de ceva cat mai pot sa te ajut!”

Nu tipa, nu ridica tonul niciodata. E mereu calm si are o vorba buna pentru oricine. Toti vin sa-I vorbeasca, sa-I ceara sfatul sau pur si simplu ii cauta compania.
O iubeste pe mama ca-n prima zi, sau poate mai mult. El stie sa-I ofere calmul si linistea de care ea are nevoie. Stam la masa si ne priveste : “De ce nu mai avem un frate???2?3?? intreb eu. Se intristeaza amandoi : “Ce frumos ar fi fost sa fim mai multi” spune el…”intr-o familie trebuie sa faci 3-4 copii, 2 e prea putn” regreta el.
Cand eram mica le povesteam cu mandrie prietenilor mei despre el. Cum imi explica totul ca unui om mare. Cum nu ma cearta, asa cum faceau tatii lor, daca faceam ceva gresit sau luam o nota mica. Cand eram si mai mica dormeam cu el. Era in schimbul de noapte. Cand mama pleca la munca el venea . Era atat de obosit ca adormea langa mine instantaneu. Eu atunci ma trezeam si-mi faceam de cap. Ii rascoleam maica-mii toate lucrurile, umblam prin toata casa in voie . Stiam ca doarme. Cand se trezea era dezastru. Nu ma certa. Aveam 3 ani. Intr-o dimineata m-am gandit ca trebuie sa-I fac de mancare ca e obosit. M-a prins in momentul cand ma chinuiam sa aprind aragazul.
La 3 ani imi citea “Scrisoare aIIIa” si “Mama lui Stefan cel Mare”. Le invatasem pe amandoua. Apoi am stat la bunici. Il asteptam in weekend sa-mi aduca ceva. La revolutie eram la Lehliu. Pregatisem bradul si-l asteptam pe Mos Craciun. El era la Bucuresti si toata lumea era agitata. Stiam ca o sa vina la mine. A aparut in seara Ajunului lui ’89 cu tricolorul la mana. Avem o poza impreuna din noaptea aceea. Cat de mult imi place.
Ma ducea in parc si ma privea ore in sir cum ma jucam.
In clasa intai mi- a spus ca are incredere in mine si dupa zilnice repetari ale traseului scoala-casa am putut sa merg singura. Se invoia de la servici pentru a sta in urma mea cand merg spre casa…ca sa fie el sigur ca respect ce mi-a explicat(daca merg pe trotoar, daca trec pe zebra,etc). asta am aflat-o tarziu si cat de mandru era ca respectasem ce-mi spusese.
Apoi m-a invatat sa joc sah. El juca fara regina. Mai apoi am capatat dreptul de a juca de la egal la egal. Nu am reusit sa-l bat niciodata, indiferent de cum jucam.
Am invatat atat de multe si as avea inca pe atatea de invatat, insa niciodata nu am sa pot sa fiu ca el.

Tatal meu este de-o modestie iesita din comun. E inteligent. Citeste mult. Pot discuta cu el despre absolut orice. E atat de bun omul asta cum rar ai sa intalnesti in viata ta. Si il iubesc atat de mult. Iubesc cum m-a educat si valorile pe care mi le-a insuflat. Iubesc tonul vocii sale si privirea calda. Iubesc faptul ca nu ii este frica de nimic.
Insa urasc ca nu-I pot spune toate astea in fata. Mi-e frica de faptul ca nu am sa gasesc niciodata un barbat atat de fain pentru a deveni tatal copiilor mei. Ma tem ca nu am sa reusesc niciodata sa-mi educ copiii in spiritul acestor valori in care el m-a invatat sa cred. Ma tem ca nu am sa reusesc niciodata sa-l multumesc (sa fiu copilul model de care sa fie mandru).
Multumesc tata pentru absolut toate momentele importante din viata mea, pentru ca ai fost mereu acolo. Multumesc ca esti tatal ideal si cel mai important barbat din viata mea!