Galusti cu prune

My new Hobby :) Sau din categoria ce vraji a mai facut Samantha => Ce a mai gatit Cristiana...


Pentru ca in ultimul timp mi-am dat seama ca ma relaxez foarte tare in acest fel si ca imi face cu adevarat placere m-am apucat serios de treaba. Daca tot anul trecut, m-am limitat la cateva poze pe facebook de data asta m-am hotarat sa detaliez bunatatile cu care ma rasfat.



Dar vorba lunga saracia omului. Mai bine fapte nu vorbe.

Reteta in mare e urmatoarea:

Pentru galuste:

• 1 kg cartofi
• 100gr gris
• 100gr faina
• 1 lg amidon
• 3 lg ulei
• 3 lg zahar
• 300gr prune uscate

Pentru presarat:

• 500gr pesmet
• 2 lgt scortisoara
• 50ml ulei
• 5 lg zahar

Eu am urmarit in mare ingredientele pentru ca de obicei nu prea stiu sa apreciez cantitatile.
Cred ca am folosit mai mult de un KG de cartofi si din cauza asta am tot adaugat gris si faina pe langa cantitatile din reteta pentru ca aluatul s anu fie lipicios atunci cand formez galustile.

Am avut o cutie de 500 gr de prune uscate pe care le-am pus ceva ore bune in apa cu zahar vanilat si doua esente de rom.
Nu am avut amidon asa ca am sarit peste iar zahar am pus mai mult deoarece mi-am dorit sa fie dulci. In aluat am pus de asemenea zahar vanilat si coaja rasa de la doua portocale.

Pentru presarat nu am gasit pesmet in supermarket pentru simplul fapt ca nu stiu cum se numeste in germana si nu am stiut unde sa caut...iar pe unde am cautat nu am gasit nimic sa-mi semene. Asa ca am luat alune de padure maruntite pe care le-am calit in putin ulei de masline iar apoi am adaugat zahar si nesquick( asta a fost improvizatie proprie).

Let's do it!

Prunele uscate se pun in apa domoala cu putina esenta de rom. Cartofii spalati se pun la fiert in apa. Dupa ce s-au racit, decojim cartofii, ii pasam si adaugam faina, grisul, pesmetul, sarea, uleiul si cele 3 linguri de zahar.

Eu nu am avut pesmet dar am adaugat alune maruntite la ochi cateva linguri. Iar cartofii i-am fiert fara coaja. Asa mi s-a parut mie mai simplu. Uleiul l-am pus in timp ce am pasat cartofii si apoi piureul l-am pus peste celelalte ingrediente. Si cum am spus eu am pus mai mult zahar plus zahar vanilat pentru ca mi-am dorit sa-mi iasa mai dulci. peste partea cu amidonul am sarit deoarece nu am avut dar cred ca nu e bine deoarece iese aluatul mai tare. Mi-as fi dorit sa-mi iasa mai pufoase galuscutzele. :)

Aluatul rezultat trebuie sa nu fie lipicios aproape deloc. Lucrand pe o suprafata presarata cu faina, il impartim in bile de marimea unei nuci pe care le aplatizam, punem o pruna in mijloc (prunele erau fara samburi) si formam o bila. Cu grija, sa fie inconjurata bine pruna de aluat, altfel se poate desface galusca si fuge pruna :))

Pentru presarat, prajim putin uleiul amestecat cu scortisoara intr-o tigaie, apoi oprim focul si adaugam zaharul.

Intr-o oala mare, punem apa la fiert (eu am folosit apa in care au stat prunele deoarece era cu rom si zahar vanilat). Cand clocoteste, aruncam galustele in apa si asteptam sa rasara la suprafata apei :) Atunci sunt gata! Le scoatem cu grija cu o paleta direct in pesmetul prajit si le leganam pana se acopera de tot in crusta aromata de pesmet si 
zahar.

Pentru tavaleala :)

Pofta buna!!! :)

Complicated.

I don’t give a fuck on facebook.





 Pentru cei ce nu stiu despre ce vorbesc ma refere la post-urile anterioare pe care le gasiti aici : http://1h3art42.blogspot.de/2011/12/its-complicated-test.html si http://1h3art42.blogspot.de/2011/12/x-its-complicated-with-y.html

 E uite ca acum stiu. Ma plangeam ca nu inteleg conceptul de ‚complicated‘ pe facebook. E uite ca acum stiu cum sta treaba. Unul se supara si brusc relatia nu mai e relatie e ceva complicat. E ceva ce nici tu nu mai stii ce e. Pendulezi intre a da papucii sau a continua si na, trebuie sa stie lumea ca esti practic aproape de a fi ‚single‘ . Iar tu stii ca facebook-isti stau precum hienele sa dea like si sa se bucure, de ce sa nu le dai de lucru?! Si nu ai avut timpul si rabdarea necesara sa lamuresti complicatia cu persoana care te-a adus in aceasta situatia insa imediat cum ceva nu a fost in regula ai schimbat pe facebook starea. Sa fie oficial. Ca ce naiba? Doar asta se vinde ca painea calda la Can-Can. Rezolvi tu problema mai tarziu…dar facebook-ul? Pai facebook-ul trebuie rezolvat pe loc…nu suporta amanare. Ca ce nu e veste proaspata(daca se poate live) e expirata. Si stim ca facebook-ul conteaza. El dicteaza. El face legea. El face deliciul spectatorilor. El are toate stirile de ultima ora. Ia sa mai dam o tura pe facebook sa vedem…cine s-a combinat, cine s-a certat, cine s-a casatorit…ca ce e mai frumos in viata noastra decat sa fim la curent cu toate aceste mondenitati…si sa dam ma si un like…sa aratam ca existam…ca suntem prezenti, ca am aflat, ca ne pasa. Ia mai duceti-va dracului cu facebook-ul vostru. Eu nu vreau sa stiu nimic de voi si nici nu vreau ca voi sa stiti de mine.


 Acum o sa ziceti ca sunt frustrata. Poate ca sunt un pic. Ca eu credeam ca mie nu o sa mi se intample niciodata faza cu complicated. Si acum dau in facebook. Ca vezi domne, el e de vina pentru complicatia mea. Ei bine asa e. Ca nu se ajungea aici daca el nu exista. Si normal ca trebuie sa dam si noi vina pe ceva,nu? Vedeti ? Daca am avut eu probleme existentiale legate de relatiile pe facebook? S-a intors facebook-ul impotiva mea si mi-a aratat el mie cum sta treaba. E foarte bine. Problem solved. Now i know. Am elucidat si cazul ‚it’s complicated ‘ . Pe inventar o problema existentiala mai putin in viata mea. Acum am timp sa ma ocup de altele.

 E oficial. La momentul actual in societate nu mai conteaza nimic. Nu mai conteaza sentimente, prieteni, pareri obiective. Conteaza doar ceea ce spune facebook. Am crezut ca eu sunt altfel. Am crezut ca ma pot rezuma la un cont de facebook in care sa am pozele cu amintiri, sa mentin anumite relatii cu anumiti oameni din viata mea pe care in alt mod nu as putea sa-i contactez si lucruri cat mai normale. Dar totul e o nebunie. Declanseaza adevarate daune in creierele noastre, ne manaca timpul, nervii…ne alimenteaza ura, invidia, perversitatea, tot ce-i mai rau si mai urat. Si nu facem decat sa ne complacem si mai mult. Noi suntem un fel de mama vitrega a lui Alba ca Zapada iar facebook-ul ar trebui sa fie oglinda. Insa in poveste oglinda e sincera iar in realitate numai noi suntem de o asemanare izbitoare cu Mastera. Ne pierdem ore in sir asteptand complimente si persoane care sa ne placa si sa ne spuna asta. Si dimineata ne trezim in gand cu ultimul like de la ultima poza de seara trecuta,nu? Poate ar fi mai frumos ca dimineata sa ne trezim fericiti amintindu-ne de chipul unei persoane care ne –a spus noapte buna si ne-a sarutat usor pe frunte,nu? Parca asta ar fi realitate normala. Eu una asta imi doresc.

 De azi nu mai am facebook. Si nu e o pedeapsa e o eliberare. De azi nu ma mai intereseaza nimeni si nimic. Nu vreau sa-mi fac rau singura. Nu vreau sa ma alimentez cu toate sentimentele urate pe care fara sa vrei le traiesti. De azi vreau sa devin iar imuna. Vreau sa fiu din nou eu …cea care e puternica si careia nu-i pasa. Nu vreau sa ma simt inrobita de curiozitatea de a mai arunca un ochi. Acum stiu ca nu-l mai am si gata. Nu mai sunt tentata sa ma uit la prietenul prietenului verisorului iubitului matusii bunicii unchiului si asa mai departe de te-apuca 2 noaptea si tu nu ai facut nimic…decat sa privesti niste chipuri necunoscute ce nu-ti transmit nimic. Pentru ca acum sa fiu sincera, sunt foarte curioasa, iar uneori imi place sa ma joc si de-a detectivul si apoi regret ca descopar lucruri pe care nu as dori sa le fi stiut niciodata. Si nu mai vreau sa ma intristez sau mai bine zis sa ma oftic la toate comentariile semi-analfabete, cu tenta semi-inteligenta a tuturor pasaricilor cu poze cu soba de teracota scrise subtil(pentru ele) la pozele iubitului meu. Si nu e ca si cand nu constientizezi ca nu merita dar sa recunoastem ca e involuntar ca neuronul geloziei sa nu fie un pic gadilat. Si asa suntem noi femeile. Chiar ma intreb de ce nu cei mai buni detectivi din lume nu sunt femei ? Pentru ca noi suntem cele care observam orice detaliu si care mirosim de la o posta cand ceva e in neregula. Sau poate cateodata suntem putin paranoice si avem tendinta de a exagera dar totusi raman la parerea mea ca noi femeile putem descoperi absolut orice atunci cand ne punem asta in minte si cand de asemenea suntem puternic motivate (de sentimente sau de bani). Dar eu nu mai vreau sa stiu. Nici nu-mi mai arde sa ma joc de-a ‘Ernest‘. Ceea ce nu stiu nu are cum sa ma raneasca, nu are cum sa ma atinga,sa ma faca curioasa sa caut mai adanc si sa decopar lucruri care apoi regret ca le-am descoperit pentru ca mi-au facut rau. Nu mai vreau sa mi-mi umplu sufletul si mintea cu ganduri aiurea pe care mi le fac si le simt din cauza ca mi s-a parut mie nu stiu ce lucru deplasat? Pentru ca recunoasteti cu totii facem asta, simtim lucrurile astea dar niciunul dintre noi nu le va recunoaste vreodata. Ei bine mie nu-mi pasa. Eu recunosc. Mi-am constientizat sentimentele si nu mai vreau . Nu mai vreau sa simt absolut deloc. Cel putin nu murdaria si fatarnicia asta. E vorba doar de imagine. De ceea ce da bine. De ceea ce cred altii despre tine. Noi nu mai suntem noi. Noi suntem parerile preconcepute ale unor oameni care au vazut trei poze si au citit doua status-uri. Noi vrem sa fim aceste imagini false. Noi vrem sa fim perfecti in mintea facebook-istilor. E cel mai important lucru la momentul actual. Eu nu vreau. Sau cel putin am realizat ca nu mai vreau. Eu sunt eu. Si atat. Cu o mie de defecte si foarte putine calitati. Si cel mai mare defect al meu e ca simt. Si de azi incerc sa scap de el. De azi vreau sa fiu rece. Sa nu simt nimic. Sa nu ma atinga nimic…nici macar un sentiment. Nu mai sunt nici macar curioasa. De azi cumparam pantofi. .. si poate mergem la salon. De azi sunt egoista si foarte foarte complicata.




 

Ce faci?How are you?Qu'est que tu fais?Come stai?Wie geht's dir?Como estas?

Am vrut sa scriu in fiecare zi…m-am gandit in fiecare zi la chestia asta...si ca de obicei am amanat. Si uite ca a trecut aproape un an de cand nu am mai povestit nimic. Nu mai stiu nimic de mine. Cand recitesc posturile vechi de aici,ma regasesc eu pe mine cea din trecut. Si stiu exact cand si de ce am scris posturile respecticve. Acum citesc si nu mai stiu nimic de mine. Nu mai stiu nimic de sentimetele mele din aceasta perioada….oare ce-am facut ieri?Oare ce-am simtit luna trecuta? Oare ce oameni am intalnit in ultimul timp? M-au marcat cumva? Am rams cu ceva din toate zilele astea. Imi pare rau ca nu am scris…acum nu mai pot…sentimentele sunt vagi…si eu nu ma mai cunosc atat de bine… Imi pare rau ca nu mai stiu nimic de mine,ca anul asta nu am pastrat legatura. E ca si cand nu am mai schimbat emailuri cu prietenele mele o perioada lunga de timp si nu mai stiu nimic de ele. Ce fac? Unde sunt? Le este bine, sau nu? E important sa stii toate astea despre cei dragi,nu? Si eu azi sunt trista ca nu mai stiu nimic nici macar de mine... Dar stii niciodata nu e prea tarziu sa intrebi...ce faci? Cum iti merge? Ti-e bine? Ce-ai mai facut in ultimul timp? Let's catch up!

Foto

poza vintage ....dar sunt curioasa cine observa ce nu se potriveste in ansamblu?!? Ador poza! Multumiri fotografului!

25

Da! Am sa incep cu un calcul:
5*5=25
1*25=25
2+5=7
Dupa cum am zis eu sunt 7. 7 e preferatul meu. Dar vroiam sa vorbim de 25. Imi plac enorm si numerele divizibile cu 5. Mi se pare intregi. Parti palpabile cantitativ dintr-un intreg. Iar 5 e nr prim! 25 reprezinta sfertul pentru mine. Nu e foarte mult da e important. E ca si cand spui : ' Da-mi te rog si mie un sfert din prajitura ta!'. Nu e ca si cand ai cerut atat de mult! Doar un sfert sa gusti si tu. Asa e si pentru mine acum. Am gustat cam un sfert. Si am inceput sa simt gustul. Si parca as mai vrea o bucatica. Prajitura asta care se numeste viata are atatea arome care se imbina intr-un mod divin desfatandu-ti toate simturile incat simti ca nu vrei sa te opresti din mancat. Trebuie sa o gusti incet sa incerci sa savurezi fiecare aroma a ei dar noi de obicei infulecam pana la ultima bucatica intr-un mod automat fara a ne mai gandi la gust si la senzatiile care ni le produce acesta.

Eu primul sfert l-am mestecat repede uneori si am uitat sa ma gandesc la gust. Sau cel putin asa mi se pare acum cand ma gandesc la anumite perioade. Rare au fost momentele in care m-am oprit sa ma bucur de simturi. Acum m-am oprit putin si imi dau seama ca imi doresc cu ardoare cel putin inca un sfert. Dar de data asta vreau sa ma bucur de el. Sa-l savurez in bucatele cat mai mici. Fiecare particica din urmatorul sfert sa o las se se topeasca pe papilele gustative. Sa ascult simfonia aromelor in tot corpul meu. Nu regret ca am infulecat primul sfert. Sunt fericita ca am ajuns la nr asta atat de fain 25 si am realizat macar un lucru ce trebuie indreptat de acum inainte, pentru urmatoarele numere din viata mea. Nu sunt inca sigura de lucrurile pe care vreau sa le fac cu urmatorul sfert da unul e sigur. Vreau sa savurez! Vreau sa savurez fiecare ingredient al tuturor momentelor pe care le voi trai in urmatorul sfert.
Practic sunt ultimele 365 de zile din sfertul meu si vreau sa ma dedic lor. Sa imi fac timp sa privesc in jurul meu. Sa-mi fac timp sa iubesc lucrurile mici, sa nu ma grabesc niciodata, sa nu mai calculez nimic. Sa fiu fericita fara motiv! Pentru ca vreau,pentru ca pot, pentru ca nu am nici un alt motiv pentru a nu face toate lucrurile astea. Toata lumea da petreceri grandioase (cu totii am facut-o) la 18...cica e maturitatea...varsta cand devii adult. Pe dracu! Nu e adevarat! Nici macar 20 nu e!poate ca nici 25 nu e dar consider ca e mai important decat primele doua!
Simt ca 25 e un nr bun pentru mine. Ceva imi spune ca anul asta e decisiv. Pornesc la drum cu multa energie.

Plec ca la si un sfert trebuie sa ma vad cu cineva. Iar sfert nu-i asa de mult dar un procent semnificativ: 25 la suta dintr-un milion de dolari. E ca sfertul academic. Adica poti sa ma astepti un sfert de ora daca am sa intarzii la intalnire si n-ai sa te superi pe mine ca sunt o uituca si o intaziata!:) acum e ca si cand te-am asteptat eu pe tine acest 'sfert academic' iar acum in ultimele mele zile de sfert este momentul sa apari...stiu ca ai sa o faci!

Izolare

“Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul”.


Am devenit boema...da da da !ptr fetele din ultimul rand care citesc acest post!da da da! Se poate si mai boema decat ma stiti voi. Gandesc mult! Mai mult decat inainte! Sau poate asta e o data cu varsta! :) sper ca e doar in legatura cu starea. Descopar oameni cu care nu as fi purtat astfel de conversatii daca ar fi fost aproape de mine! Cateodata simt ca ma apropii mai mult de anumite persoane, ca imi devin importante datorita departarii. Sunt exact persoanele la care ma asteptam mai putin uneori. Sunt persoanele cu care nu am petrecut mult timp dar le-am lasat o amintire placuta. Sunt persoanele care poate atunci cand ma stiau aproape nu au avut curajul sa se apropie si mai mult, sau nu au realizat ca este posibil. Sunt de asemenea si persoane cu care nu am mai vorbit de ani buni insa inteleg ce inseamna departarea mea. Raman de nemiscat prietenii adevarati, legaturile din copilarie si cea mai importanta familia.

Acum toate lucrurile sunt gratuite! Oamenii imi spun lucruri daca vor! Si vor! Pentru ca avand in vedere ca nu mai sunt acolo printre cunoscuti as putea sa nu mai prezint importanta! Si totusi….Parca prezint mai multa importanta decat as fi crezut! Descopar in izolare un mod de a sorta, un mod de a clasifica,de a verifica! De a stii cine se gandeste sa-mi zica pur si simplu salut si cine isi vede de viata sa ca si pana acum ca si cand eu n-am exista niciodata! Este ca si cand eu sunt un mic Dumnezeu si privesc spre lumea cunoscutilor mei. Si ii vad de undeva de sus si ii analizez asa cum nu as fi facut-o daca as fi fost langa ei. Aici pot sa ma vad si pe mine cea care eram si cea care devin. Pot sa ma pictez in ganduri si sentimente. Pot sa trag linie sa calculez ceea ce am fost. Ma vad atat de bine eu cea de acolo…si gandesc atat de multe eu cea de aici. Ma simt atat de bine eu pe mine …e ca si cand sunt eu vorbind despre o alta persoana. Si uneori sunt fericita ca vad gandurile schimbate ce-mi strabat sinapsele. Si construiesc teorii si-mi demonstrez lucruri despre mine si despre viata in general. Trist este ca nu pot sa le impart cu nimeni. Dar le discut cu mine.
Este exact cum mi-am imaginat moartea! De cate ori nu am facut filmul asta in minte! De cate ori nu v-am privit cum ma plangeti! Cum ma jeliti sau cum va bucurati! Si stii ce-i asa comic??? Nu va vedeam fetele! Nu stiam cine se bucura si cine e trist! Insa acum incet incet fetele se dezvelesc. Imaginile se clarifica! Sufletele voastre ies din piept si formeaza un tablou multicolor la mine-n inima! Stiu sa citesc la fiecare dintre voi egoismul,invidia,nepasarea sau iubirea,tristetea,nerabdarea,dorul.v-am impartit in doua.Va stiu! Sunt cu ochii pe voi!

Monolog interior

Tu imi spui mie ce sa simt cand tu nu simti nimic de fapt. Imi spui ce sa fac , cum sa fac ,de ce sa fac…dar tu nu faci nimic din toate astea. Si daca tipi la mine ,ce? Haide !Indrazneste! Da-mi una! Crezi ca mi-e frica? Nimic din ce-ai sa spui sau ce-ai sa faci nu poate sa doara mai mult decat ultima data!!!!! Asa tranteste!!! Sparge! Rupe usa! Zbiara!!!Striga!!!Infigeti unghiile in perete! Loveste! Ce prost esti! N-ai sa rezolvi nimic! Vrei sa pari ceea ce nu esti! Si eu stiu ca nu esti asa! Atunci pentru cine vrei tu sa nu mai fii tu? Cat de imbecil esti! Cretinule! Uita-te la astia in jurul tau! Nu vezi ca nu le pasa ? Nu vezi ca nu dau doi bani pe atitudinea asta de dur? Recunoaste! Pentru cine faci toate astea? Pentru tine? Iti admiri singur in oglinda tatuajul? E de cacat! Aia cu care bei bere in weekend se pisa pe el! Si pe geaca ta de piele! Si pe glumele tale expirate! Si tu nu faci nimic ! Nu incerci decat sa impresionezi niste retardati inculti pe care ii numesti prieteni! Si eu? Cu mine cum ramane? Am sa incetez sa te mai iubesc in momentul cand am sa realizez ca nu mai imi doresc sa stiu daca te gandesti la mine. Am sa stiu ca nu te mai iubesc atunci cand nu o sa imi mai pese ce faci … atunci o sa fie momentul in care nu o sa-mi mai doresc sa-ti demonstrez ca sunt peste tine.